Cuvânt din Limonariu despre botezul minunat al unui păgân

“Fiind noi în Alexandria, ne-a spus nouă Părintele Andrei acestea, zicând: Când eram foarte tânăr, am fost fără de rânduială. Şi am făcut odată un oarecare lucru necuviincios, împreună cu alţi nouă inşi, dintre care unu era filipeean, iar altul păgân. Şi toţi zece am hotărât să fugim în Palestina. Iar, dacă am ajuns în pustie, boală cu fierbinţeală a cuprins pe păgân şi către moarte se apropia. Şi toţi în mare necaz eram, nedumerindu-ne ce să facem cu el. Însă, pentru dragoste, nu am voit a-l lăsa pe el şi, fiecare din noi, după puterea noastră, l-am purtat din loc în loc, vrând a-l duce pe el în cetate, sau până la o casă de oaspeţi, ca să nu moară în pustie. Şi tânărul, multe zile negustând hrană, nici băutură, şi de multă sete şi de cuprinderea înfocării şi de marea arşiţă a soarelui şi de osteneală, a fost aproape să moară. Deci, şi noi, pentru aceasta, am socotit a nu-l mai duce pe el, fiindcă slăbise foarte mult la trup. Şi, mult plângând pentru el, şi temându-ne ca şi noi, tot aşa de foame şi de sete să murim, ne-am sfătuit să-l lăsăm şi să ne ducem; şi l-am pus pe el pe nisip, plângând. Iar el a înţeles că voim să-l lăsăm şi să ne ducem şi a început a ne jura pe noi zicând: “Pe Dumnezeul cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea omenească şi Care va veni să judece viii şi morţii, vă rog, nu mă lăsaţi pe mine să mor nebotezat, ci faceţi cu mine milă şi mă botezaţi, ca şi eu să mă duc botezat din această viaţă, către Dumnezeu”. Iar noi am grăit către dânsul: Cu adevărat, frate, dar nu se cuvine nouă a face aceasta, că nimeni din noi nu are dregătoria de preot, că acest lucru este numai al episcopilor şi al preoţilor. Şi apoi, nici apă nu avem aici. Dar el stăruia cu unele ca acestea şi cu mai mari jurăminte ne zicea: Nu mă lipsiţi pe mine de un dar ca acesta al lui Dumnezeu, creştini fiind voi. Şi noi nu ne dumiream ce să facem.
Iar filipeeanul, de Dumnezeu fiind luminat, ne-a zis nouă: Ridicaţi-l pe el, şi drept punându-l, dezbrăcaţi-l de hainele lui. Şi, cu multă osteneală, de-abia am făcut aceasta. Iar fratele cel mai înainte zis, luând nisip cu amândouă mâinile, a turnat pe capul lui, zicând aşa: “Botează-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”. Iar noi am zis: “Amin”. Şi cu adevărat grăiesc vouă, fraţilor, că îndată, întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos, Dumnezeul nostru, şi sănătos l-a făcut, nici cel mai mic semn de boală având. Şi faţa lui se arăta rumenă mai mult decât înainte. Şi din ceasul acela degrabă mergea cu noi prin pustie, iar noi, minunându-ne de o grabnică schimbare ca aceasta proslăveam negrăita bunătate a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Şi, venind în Ascalon, am spus Sfântului Dionisie, episcopul cetăţii aceleia cele ce ni s-au întâmplat nouă şi cele ce am făcut fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat mult de acestea şi, cu mare frică, şi-a chemat clericii şi s-a sfătuit cu dânşii, dacă să boteze cu apă, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau nu? Deci, unii ziceau: “Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept botez, de vreme ce cu minune preaslăvită s-a făcut”. Iar alţii grăiau: “Nu este de cuviinţă să rămână numai cu acel botez, pentru că şi Domnul Iisus Hristos a grăit către Nicodim: Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia Cerească; iar, despre minunea ce spuneţi că s-a făcut pentru dânsul, aceasta pentru marea lui credinţă s-a făcut, că pentru aceasta l-a făcut Domnul pe el sănătos”. Şi aşa, voind ei ca desăvârşit să se nască el din apă şi din Duh, după multă cercetare ce s-a făcut, s-a învoit fericitul episcop Dionisie de l-a trimis pe el ca să se boteze la râul Iordan, iar pe filipeeanul care îl botezase pe păgân cu nisip, l-a hirotonit diacon. Dumnezeului nostru, slavă!”
(Proloagele pe luna ianuarie, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, p.57-58)