Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Versuri’

Nu ştim cum o să fie clipa-aceea…

Nu ştim cu o să fie clipa-aceea…
Vor trece peste lume crunte roţi
ca tunetul cu greii lui saboţi
sau poate-o arde-n cer Casiopeea
şi umbre dulci, tiptil ca nişte hoţi,
şi-or furişa în taine-albastre cheia…
Nu ştim cum o să fie clipa-aceea,
dar vom pleca pe rând toţi, toţi.
 

Nu ştim cum va fi clipa. Poate unii
s-or agăţa de prag cu braţ flămând,
alţii vor vrea să plece mai curând;
unii-n genunchi, iar alţii ca gorunii,
înalţi şi drepţi sub fulger sângerând,
dar beţi de ţuica tare a furtunii.
Nu ştim cum va fi clipa pentru unii,
dar vom pleca pe rând, pe rând…

Şi de-om pleca şi cei ce n-or s-adune
pe tâmple nici un spin aurifer,
şi cei ce-am strâns din lupte şi din fier
o zdreanţă sfântă ca o rugăciune,
cu toţi vom şti la porţile de ger
că-n lăcrimarea clipei care-apune
palpită veşnicii care nu pier…

Toţi vom pleca, dar nimeni nu va spune
că nu-şi avu în lut un strop de cer.

Şi toţi vom duce-n noi câte-o minune.


Vezi, îmbătrânim

Vezi, îmbătrânim, îmbătrânim…
În zadar ne colbăiră anii,
căci cu fruntea de pereţi tot ne lovim,
ne julesc scaieţii, bolovanii,

Din ce-a fost n-am învăţat nimic.
Am rămas ca-n clasele uitate,
când aveam opt ani şi când, în spate,
ne-aducea gutui câte-un pitic.

Ca şi-atunci, naivi şi-ncrezători,
vrem să prindem luna-n chiparoase
şi ne urzicăm genunchii-n flori,
ne-nţepăm în stele veninoase.

Ne cioplim aripi, stricăm păpuşi,
dăm cu tifla zărilor amare.
Ne jucăm de-a baba oarba, după uşi,
bâjbâim după-un crâmpei de soare.

Ca şi-atunci, mai batem ţurca-n cer,
călărim pe şubrede şindrile…
Nu, n-am învăţat nimic. Ca ieri,
viaţa noastră e un joc de bile.

Ne luăm cu visele la trântă,
ca să ne doboare în noroi…
Haimana, golan cu fruntea sfântă,
visule, de ce-ţi baţi joc de noi?

Am rămas ca-n clasele primare,
zurbagii şi şchipătând pe străzi.
Nici din cărţi n-am scos vreo taină mare:
zvârle-le, să putrezească-n lăzi.

Ne minţim cu câte-o stea beteagă
sau cu umbra unui înger mic…
Vezi, îmbătrânim, poete dragă –
din ce-a fost n-am învăţat nimic.

(Radu Gyr, Poezii, vol.II – Stigmate, Editura Marineasa, Timişoara, 1993)

Reclame

Read Full Post »

Dacă da, vă rog ascultaţi colindul de mai jos, aici

În oraşul Vifleem,
Veniţi, părinţi, să vedem
Că astăzi ni S-a născut
Domnul Cel făr’ de-nceput.

Şi astăzi ni s-a umplut
Proorocia de demult
Că Se va naşte Hristos
Mesia Chip luminos.

Din Fecioria Maria
Din neamul lui Avraam
Din sămânţa lui David
Din Duhul Sfânt zămislit.

Trei crai de la Răsărit
Spre-nchinare au venit
Daruri scumpe aducând
Şi către Hristos zicând:

„Culcă-Te,-Mpărat ceresc,
În sălaş dobitocesc
Te culcă pre fân uscat
De îngeri înconjurat.

Cu-alint Te vor desfăta
Şi aşa Îţi vor cânta:
Slavă întru cei de Sus
Şi jos pace pân’ la apus!”

Alte colinde preferate, cantate de maicile de la Manastirea Diaconesti:
Plecat-or, plecat-or
La Viflaim S-a nascut
Oaspeti cu azur in gene
Limbile sa salte

Read Full Post »

Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos

E-o seară dalbă de iarnă,
Cu crini în fereşti/ Şi stele de argint,
E-o seară mare şi sfântă: Hristos a venit pe pământ
Hristos se naşte, să-L slăvim cu laude!

E-o seară de taină cerească,
Cu zbor de heruvimi/ Şi îngeri cântând,
E-o noapte împărătească: Hristos a venit pe pământ
Hristos se naşte, să-L slăvim cu laude!

E-o seară prealuminoasă,
Cu magi călători/ Şi păstori priveghind,
E-o noapte preafrumoasă: Hristos a venit pe pământ
Hristos se naşte, să-L slăvim cu laude!

E-o seară curată şi sfântă
Ca Maica Domnului/ Şi chipul ei blând,
E-o noapte preaminunată: Hristos a venit pe pământ

Hristos se naşte, să-L slăvim cu laude!
Puteţi asculta acest colind cântat de maicile de la Mănăstirea Diaconeşti, aici.

Read Full Post »

Va propunem spre meditatie alte versuri ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, care sunt valabile, credem, nu doar „pentru un sihastru”, cum ne anunta subtitlul poeziei, ci si pentru noi, cei ce locuim in „pustia” Bucurestiului, pustia celor ce nu-L mai cunosc sau nu mai vor sa stie de Dumnezeu.

Un dram de viata cat mai este
In lumea asta sa traiesti
Jertfeste-l numai pentru suflet
Si lasa grijile lumesti.

Un singur an, sau jumatate,
O luna poate ti-a ramas,
Sau numai ziua cea de astazi,
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cat de tainic se arata
Hotarul vietii pe pamant
Pe-atat mai scurt sa-ti para drumul
Ce duce pana la mormant.

Sa nu mai cauti la placerea
Prietenilor trecatori
Caci ei nu pot sa te ajute
Atuncea cand va fi sa mori
.

Prieteni buni castiga-ti plansul
Si Rugaciunea lui Iisus,
Caci plansul stinge focul vesnic,
Iar ruga te inalta sus.

De-asemenea sa ai prieteni
Poruncile dumnezeiesti,
Pe care, fara de prihana,
Cu dragoste sa le pazesti.

Prietenia cea cu lumea
Te lasa singur la mormant,
Si numai faptele credintii
Tovarasi – mai departe – sunt
.”

Read Full Post »

Din zborul cel prea tainic
Al timpului grăbit
Adese ori de suflet
Uităm desăvârşit.

Robiţi de jugul silnic
Al trupului tiran
Ne rătăcim din calea
Cerescului liman.

Uităm de zarea sfântă
A patriei cereşti;
Căci mintea ne târăşte
La cele pământeşti.

Aripile gândirii
De patimi se topesc
Şi lesne ne vânează
Acei ce ne pândesc.

Atuncea bietul suflet
Ca mortul stă perdut
În groapa cea adâncă
A trupului de lut.

Şi viaţa noastră trece
Deşartă – fără duh,
Ca ziua fără soare
Şi fără de văzduh!

Iar rostul mântuirii
Din ceruri rânduit –
Îl facem să rămâie
Atunci zădărnicit!

Read Full Post »

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

Read Full Post »